Comisia Europeană dezminte că vor fi interzise centralele de apartament

Comisia Europeană dezminte că vor fi interzise centralele de apartament
Sursa Foto: freepik.com

Comisia Europeană dezminte că interzice centralele de apartament în clădirile existente. De asemenea, Comisia Europeană precizează că Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili.

Anunțul Comisiei Europene

În 2020, Comisia a prezentat Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european iar revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor este o inițiativă-cheie. Recent Parlamentul European a adoptat prevederile convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Dispozițiile Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniune.

Acesta aduce beneficii concrete cetățenilor în contextul Pactului Verde European prin:

îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă

cresterea comfortului locuintelor si reducerea facturilor la energie.

Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.

După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040.

Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)