Comisia Europeană critică statele care au pus interesul național pe primul plan. Ursula von der Leyen: Europa se luptă pentru supraviețuire
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat că Europa „se luptă pentru supraviețuire”, în condițiile în care tot mai mulți pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat, iar COVID-19 continuă să se răspândească pe continent.
Ea a afirmat, către un Parlament European relativ gol, că „lumea s-a schimbat de la ultima noastră întâlnire” și că pandemia de COVID-19 reprezintă un „punct de cotitură” în viața blocului comunitar, care cuprinde 27 de state membre, printre care și România.
„Ce facem acum este cu adevărat important (…). Temelia UE va fi determinată de decizia pe care o luăm acum”, a spus demnitarul european, potrivit Euronews.
Într-un discurs pasional, Von der Leyen a criticat națiunile care au oprit exporturile de medicamente către celelalte state sau care au întors spatele răspunsului pan-european la efectele noului coronavirus, preferând să se orienteze către interesul național.
Ei și-au „purtat propria grijă” atunci când „Europa a avut nevoie de ei unul lângă altul”, spune președintele Comisiei Europene.
„Istoria ne privește în acest moment”, a mai adăugat.
„Aceasta este Europa prezentului, care acționează pentru cetățenii săi și pentru statele membre. Aceasta este o Europă care, în fața unei urgențe, acționează într-o manieră non-egoistă”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.
Șefa Comisiei Europene a subliniat că un stoc pan-european de echipamente medicale și măști de protecție ar ajuta în acoperirea lipsei înregistrate în Italia și Spania.