Prima reacție a Comisiei Europene după decizia CCR în cazul Laurei Codruța Kovesi 

Prima reacție a Comisiei Europene după decizia CCR în cazul Laurei Codruța Kovesi 

Comisia Europeană a transmis joi, prin vocea unui purtător de cuvânt, că nu comentează deciziile curților naționale, dar monitorizează lupta anticorupție prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare, informează HotNews.ro

Referindu-se la decizia CCR care a constatat existența unui conflict între guvern și președinte în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat: „Nu comentăm deciziile curților naționale. Așa cum știți, lupta anticorupție este un domeniu pe care Comisia Europeană îl evaluează ca parte a raporturilor sale din Mecanismul de Cooperare și Verificare”.

Într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională a precizat miercuri că, pentru soluţionarea conflictului, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)