Noi vești îngrijorătoare din partea Comisiei Europene. România are cel mai mic scor din Uniunea Europeană privind infrastructura rutieră și feroviară, motiv pentru care oficialii de la Bruxelles recomandă politicienilor să investească în infrastructură.
„Recomandările se referă la transporturi, sustenabilitatea transporturilor. Am recomandat ca investițiile să se concentreze pe politicile economice care privesc transporturi. Recomandăm îmbunătățirea pregătirilor și prioritizării proiectelor mari. Dacă privim transportul, România are cel mai mic scor față de alte țări din UE privind infrastructura rutieră și feroviară. Are un scor mai bun în ceea ce privește transportul aerian și serviciile portuare. Noi recomandăm investiții în infrastructură”, a declarat, vineri, Aurora Mordonu, șef adjunct de unitate la Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, potrivit stiripesurse.ro.
“România e țara care are cel mai mult spațiu din UE pentru a avea o investiție publică productivă”, a adăugat aceasta.