Comisia Europeană ar putea interzice în 2013 țigările mentolate și cele electronice

Publicat: 02 01. 2013, 10:31
Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează să interzică ţigările cu arome. De reglementări diferite nu vor scăpa nici cei care au ales varianta ţigărilor electronice.Ţigările cu arome vor fi interzise,...

Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează să interzică ţigările cu arome. De reglementări diferite nu vor scăpa nici cei care au ales varianta ţigărilor electronice.

Ţigările cu arome vor fi interzise, iar cele electronice vor rămâne pe piaţă doar dacă respectă anumite condiţii.

Producătorii de tutun susţin că normele pe care vrea să le impună Comisia Europeană pe teritoriul celor 27 de state membre, printre care şi România, sunt bazate pe dovezi nefondate.

Țigările cu arome vor rămâne o amintire pentru fumători. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cu ţigările electronice. Acestea vor trebui să respecte anumite norme. Mai exact, vor putea fi comercializate doar dacă conţin nicotină sub un anumit prag recomandat de Comisia Europeană şi dacă au avertismente de sănătate.

Toate pachetele de ţigări, dar şi de tutun, vor trebui să aibă o avertizare de sănătate ilustrată combinată cu text care să acopere 75% din partea anterioară şi posterioară a pachetului.

De asemenea, informaţiile actuale privind gudronul, nicotina şi monoxidul de carbon, pe care Comisia Europeană le cataloghează drept înşelătoare, vor fi înlocuite cu un mesaj de informare amplasat pe partea laterală a pachetului în care se menţionează că ţigările conţin peste 70 de substanţe provocatoare de cancer.

„Tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi şi prezintă un grad ridicat de dependenţă. În condiţiile în care 70% dintre fumători încep să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, ambiţia propunerii este de a face produsele din tutun şi fumatul mai puţin atractive şi de a-i descuraja pe tineri să înceapă să consume produse din tutun”, a declarat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate și consumatori.