Comisia Europeană a propus eliminarea vizelor pentru ucrainenii care efectuează călătorii în UE mai scurte de 90 de zile

Comisia Europeană a propus eliminarea vizelor pentru ucrainenii care efectuează călătorii în UE mai scurte de 90 de zile
foto: jurnalistii.ro

Comisia Europeană a propus eliminarea vizelor pentru cetățenii Ucrainei care efectuează călătorii mai scurte de 90 de zile.

”Astăzi, respectăm angajamentul nostru de a propune călătorii fără vize și de scurtă durată cetățenilor ucraineni”, a declarat Dimitris Avramopoulos, Comisarul European pentru Migrație, potrivit unui comunicat.

Avramopoulos a mai susținut că se dorește ridicarea vizelor pentru ucraineni în vederea ”facilitării contactelor de la persoană la persoană și de a întări legăturile economice, sociale și culturale dintre UE și Ucraina”.

”Acesta este rezultatul succesului guvernului ucrainean de a finaliza reforme dificile și de mare anvergură în domeniul justiției și al afacerilor interne și dincolo de acestea, cu impact asupra unor asemenea sectoare precum statul de drept și reforma justiției”, a mai declarat Avramopoulos.

Propunerea C.E. va fi supusă în curând Consiliului UE și Parlamentului European.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`