Comisarul european Bienkowska: Cel mai mare risc sunt populismul și forțele care vor să ”schimbe” UE, dar în realitate vor să o distrugă

Publicat: 13 05. 2019, 16:47
Sursă foto: hepta.ro

Elzbieta Bienkowska, comisarul european pentru piață internă și industrie, vede populismul drept cel mai mare pericol care pândește Uniunea Europeană în viitorul apropiat, transmite AFP preluată de Agerpres.

‘Cel mai mare risc sunt populismul şi forţele care vor ‘să schimbe’, între ghilimele, Uniunea Europeană, dar în realitate vor să o distrugă’. a declarat comisarul Elzbieta Bienkowska, cu prilejul unui ‘dialog cu cetăţenii’, organizat cu două săptămâni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

Întrebată dacă se referă la partidele aflate la putere în Polonia şi în Ungaria, ea a subliniat că acest curent populist este prezent, de asemenea, în Italia şi în Spania.
Partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia, şi-a modificat recent limbajul considerat eurosceptic, pentru a-şi sublinia ataşamentul faţă de UE, aliniindu-se astfel la opiniile majorităţii polonezilor, care, în proporţie de 90%, se declară favorabili Uniunii.

Potrivit unor sondaje recente, PiS şi Coaliţia Europeană, o largă alianţă de partide din opoziţie, se află cap la cap înaintea scrutinului europarlamentar programat să aibă loc pe 26 mai.

Cu prilejul dialogului de la Cracovia, Elzbieta Bienkowska a regretat ‘pasivitatea’ guvernului polonez la Bruxelles şi a afirmat că este ‘singurul comisar care nu a avut niciun contact’ cu reprezentanţii ţării sale care vin să-şi prezinte dosarele la UE, ‘chiar dacă această cooperare este absolut necesară’.

‘Guvernul de la Varşovia comunică cu ceilalţi comisari, dar nu cu mine’, a declarat Elzbieta Bienkowska, fost ministru în guvernul liberal condus de Donald Tusk.

‘Relatările triumfaliste (despre succese la Bruxelles) pe care le auzim în Polonia nu prezintă realitatea’, a adăugat ea, exprimându-şi regretul faţă de ceea ce a descris drept o înfrângere a Varşoviei pe tema lucrătorilor detaşaţi, mai precis a regimului impus transportatorilor rutieri polonezi care lucrează în străinătate.

Pe de altă parte, ea a regretat faptul că aude frecvent spunându-se că ‘Polonia se aseamănă cu guvernul său’, Elzbieta Bienkowska subliniind în acest context că participă, cu titlu personal, la numeroase marşuri în favoarea comunităţilor LGBT în Europa.