Comisarul desemnat de Slovenia, Alenka Bratusek, şi-a retras candidatura
Alenka Bratusek, desemnată pentru postul de comisar pentru uniune energetică din partea Sloveniei, și-a retras miercuri candidatura, scrie AFP.
Bratusek, care a fost și premier al Sloveniei, a spus că a luat această decizie după prestația neconvingătoare de la audierile din comisiile de specialitate.
Aceasta urma să fie desemnată și vicepreședinte al Comisiei Europene, însă prin retragerea aceasta ar putea cauza pierderea postului pentru Slovenia.
Surse spun că ea va fi înlocuită de un eurodeputat socialist.