Marea Britanie va avea un comisar european până la Brexit: Ursula von der Leyen îi solicită lui Boris Johnson ca propunerea să fie neapărat o femeie

Marea Britanie va avea un comisar european până la Brexit: Ursula von der Leyen îi solicită lui Boris Johnson ca propunerea să fie neapărat o femeie
Foto: Ursula von der Leyen (sursă: hepta.ro)

Viitorul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a trimis o scrisoare premierului britanic Boris Johnson pentru a îi solicita o propunere de comisar european care să activeze până la oficializarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen l-a încurajat pe premier să „propună candidați femei, având în vedere obiectivul de a avea o comisie în care este atinsă paritatea” femei-bărbați pe care a promis-o la preluarea mandatului.

Această oportunitate pentru Marea Britanie de a numi un comisar european vine ca urmare a prelungirii termenului pentru Brexit de la 31 octombrie până la 31 ianuarie, pe fondul blocajului din Parlamentul de la Londra.

Comisia Von der Leyen trebuia inițial să își înceapă activitatea în 1 noiembrie, dar data a foat amânată pentru 1 decembrie, după respingerea de către eurodeputați a candidaților francez, ungar și român.

Reamintim că noul premier Ludovic Orban a anunțat miercuri înaintarea către Bruxelles a două nume pentru funcția de comisar european: Adina Vălean și Siegfried Mureșan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`