COLAPS TOTAL în Venezuela! ONU estimează că numărul venezuelenilor care își părăsesc țara va ajunge la 5,4 milioane în anul 2019
Numărul venezuelenilor care își părăsesc țara din cauza crizei este așteptat să ajungă la 5,4 milioane de persoane până la sfârșitul anului 2019, potrivit prognozelor făcute de Organizația Internațională pentru Migrații (OIM) și Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), relatează agenția DPA citată de Agerpres.
În acest context, cele două organizații au lansat, vineri, un apel pentru fonduri. Chiar și în acest moment situația este una critică, dat fiindcă 3,3 milioane de oameni au părăsit Venezuela. Cele două agenții ale Organizaíei Națiunilor Unite susțin că, astfel, exodul a continuat cu o medie de 5.500 de persoane pe zi, în anul 2018.
„Venezuelenii pe care i-am întâlnit în timpul vizitelor mele mi-au vorbit despre foamete, lipsa accesului la îngrijiri medicale, insecuritate, amenințări, frică. Niciunul dintre ei nu vede altă opțiune decât să plece, uneori mergând pe jos zile întregi, în căutarea unei vieți demne și a unui viitor”, a spus Eduardo Stein, emisarul ONU pentru criza migrației din Venezuela, potrivit sursei citate.
Prin urmare, cele două agenții ONU, alături de alte organizații de asistență, au prezentat un plan de răspuns regional la criză, pentru care au solicitat statelor donatoare un buget de 738 milioane de dolari.
Sursa citată susține că aproape jumătate din sumă are ca destinaţie ajutorul de urgenţă pentru venezueleni, în timp ce 30% din fonduri vor fi dedicate integrării în ţările-gazdă, dat fiind că revenirea refugiaţilor ar putea avea loc peste mai mulţi ani.
Restul banilor sunt destinaţi asistenţei pentru comunităţile suprasolicitate care îi găzduiesc şi pentru protejarea migranţilor, care, pe parcursul călătoriei, sunt supuşi riscului de trafic de persoane şi exploatare sexuală.
Criza refugiaților vine în contextul în care Venezuela a intrat într-un colaps financiar, care a condus la penurii de alimente și medicamente. Principalele destinații ale venezuelenilor refugiați sunt Columbia, Ecuador și Peru.