Codogno, orașul cu prima infecție cu noul coronavirus din Italia NU a mai raportat niciun caz nou

Publicat: 25 03. 2020, 10:41

Codogno, primul oraș din Italia în care a fost descoperită prima infecția cu noul coronavirus nu a mai raportat niciun caz nou. Orașul a fost închis din data de 21 februarie, relatează La Stampa.

Acesta ar putea fi un semn că închiderea zonelor roșii conduce la efectele dorite. Localitatea, alături de alte 11 minicipalități din jurul său este închisă din data de 21 februarie.

Chiar și așa, Lombardia îi sfătuiește pe oameni să nu lase „garda jos”, iar Consilierul pentru sănătate din Lombardia, Giulio Gallera a postat un mesaje pe contul de Facebook, potrivit La Stampa. „Numerele nu trebuie să fie privite zi de zi.”.

„Trebuie să rezistăm și să fim mai riguroși în respectarea regulilor. Până și cele mai întunecate nopți au un răsărit frumos!” a adăugat Gallera.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, pe care medicii îl consideră primul pacient infectat cu noul coronavirus din Italia, s-a vindecat și a fost externat, după ce timp de o lună starea sa de sănătate a fost gravă. Acesta a petrecut 18 zile la terpaie intensivă, conectat la aparatele care l-au ajutat să respire, relatează Hotnews.ro.