Cod roșu de poluare în China: Școlile și activitățile în aer liber, suspendate (VIDEO)
Autoritățile chineze au emis, luni, pentru prima dată, cod roșu de poluare. De marți și până joi, Beijingul va fi acoperit de smog, scrie htcsense.com
Lucrările în aer liber și școlile vor fi suspendate în perioada amintită. Totodată, măsura permite restricţii de trafic pentru anumite tipuri de vehicule care circulă în oraşul de 22 de milioane de locuitori.
Anterior, autoritățile chineze emiseseră pentru Beijing cod portocaliu de poluare și le recomandaseră oamenilor să nu iasă din case.
Apa și calitatea solului sunt, de asemenea, afectate în mai multe locuri din China, în ciuda faptului că autoritățile fac eforturi uriașe pentru a combate fenomenul.
SUA și China sunt țările care poluează cel mai mult la nivel mondial.
Cod roșu de poluare în China