CNN dorește reluarea transmisiei programelor sale în Rusia

Publicat: 17 02. 2015, 18:42
Foto: difret.com

CNN a depus o solicitare la Consiliul audiovizualului (Roskomnadzor) din Rusia pentru obținerea unei licențe necesare t4ransmiterii programelor sale în această țară. a anunțat purtătorul de cuvânt al autorităţii de reglementare, Vadim Ampelonski, pentru Interfax.

„Am primit o solicitare pentru o licenţă universală pentru retransmisia în Rusia a CNN International”, a spus Ampelonski.

În luna noiembrie, postul american de televiziune CNN a anunţat că îşi suspendă difuzarea în Rusia, în urma unor „schimbări recente în legislaţia rusă privind mass-media” care au ca scop să consolideze controlul asupra presei independente.

Compania-mamă a CNN, Turner International, nu a oferit atunci o dată precisă, însă agenţia rusă Itar Tass informa că difuzarea urma să fie întreruptă pe 31 decembrie.

Măsura a intervenit în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin vrea să obţină un control mai mare asupra presei independente, în special având în vedere tema acoperirii crizei din Ucraina.