La câteva săptămâni de când a început contraofensiva ucraineană, oficialii occidentali au evaluări tot mai sumbre despre capacitatea forțelor ucrainene de a recupera teritoriu într-o măsură semnificativă, au declarat patru oficiali americani și occidentali pentru CNN.
„Încă vor mai continua să vadă, în următoarele două săptămâni, dacă există vreo șansă de a face ceva progrese. Însă să facă, cu adevărat, progrese care să schimbe echilibrul conflictului eu cred că este extrem de foarte puțin probabil”, a declarat un oficial occidental de rang înalt pentru CNN.
„Informările pe care le avem ne dau de gândit. Ne reamintesc de provocările cu care se confruntă”, a spus și Mike Quigley, un congresmen democrat din Illinois care a revenit recent de la întâlnirile pe care le-a avut în Europa cu comandații americani care antrenează trupele ucrainene. „Acesta este cel mai dificil moment al războiului”, a adăugat oficialul american.
Principala provocare a forțelor ucrainene este dificultatea pe care continuă să o întâmpine când încearcă să spargă liniile defensive ale trupelor ruse în zonele de est și de sud ale țării, acolo unde sunt zeci de mii de mine și rețele vaste de tranșee. Forțele ucrainene au înregistrat pierderi masive, ceea ce i-a determinat pe comandanți să țină pe loc anumite unități pentru a se regrupa și pentru a reduce pierderile.
„Rușii au un număr de linii defensive, iar ei (ucrainenii, n.r.) nu prea au reușit să treacă de prima linie”, susține un diplomat occidental de rang înalt. „Chiar dacă ar continua să lupte pentru următoarele câteva săptămâni, dacă nu au reușit să facă mai multe progrese pe parcursul acestor ultime șapte, opt săptămâni, care sunt șansele ca brusc, cu forțe mai epuizate, să reușească? Deoarece condițiile sunt atât de dificile”, a adăugat diplomatul.
SUA recunoaște dificultățile pe care le întâmpină forțele ucrainene, cu toate că păstrează speranțe pentru înregistrarea unor noi progrese, a afirmat un oficial american de rang înalt.
„Recunoaștem cu toții că asta se desfășoară mai greu și mai lent decât ne-am fi dorit – inclusiv ucrainenii – dar credem în continuare că au timp și spațiu pentru a putea să facă progrese”, a spus oficialul.