Marea majoritate a americanilor sunt nemulțumiți cu starea actuală a Statelor Unite, iar sentimentul este unul transpartinic, arată un nou set de sondaje de opinie, potrivit CNN.
Un sondaj AP-NORC care a fost prezentat miercuri arată că 85% dintre adulții din SUA spun că situația din țară se îndreaptă într-o direcție greșită, cu doar 14% de părere că lucrurile merg în direcția potrivită. Radiografia este una mai pesimistă decât în mai, când ponderile erau la 78%, respectiv 21%.
La ora actuală, 92% dintre republicani și 78% dintre democrați sunt nemulțumiți de direcția în care se îndreaptă SUA. În rândul democraților este vorba despre cel mai ridicat nivel de nemulțumire de la învestirea lui Joe Biden în ianuarie 2021.
Doar 20% dintre americani descriu economia națională ca fiind într-o situație bună, în timp ce 79% o numesc săracă, mai arată cercetarea de la AP-NORC. Acest sentiment este la rândul său unul relativ bipartizan, cu 90% dintre republicani și 67% dintre democrați spunând că economia este săracă.
Un sondaj Reuters/Ipsos publicat tot miercuri a reflectat o nemulțumire în creștere, în special în tabăra democrată, în zilele ulterioare momentului în care Curtea Supremă a eliminat protecția constituțională a avortului și le-a permis statelor americane să reglementeze procedura după bunul plac. Potrivit sondajului, 62% dintre democrați consideră că lucrurile din țară se îndreaptă pe drumul greșit, față de doar 49% în săptămâna precedentă. În schimb, la republicani s-a înregistrat o ușoară scădere – 86%, față de 94% în săptămâna anterioară.
Cât despre Joe Biden, media sondajelor CNN Poll of Polls realizată în a doua jumătate a lunii iunie arată că 38% dintre americani aprobă activitatea președintelui SUA, în timp ce 57% o dezaprobă. Situația este similară cu cea înregistrată în prima parte a lunii.
În sondajul AP-NORC, 28% dintre adulții din SUA aprobă prestația lui Joe Biden în ceea ce privește economia, cel mai mic nivel de până acum la acest capitol, iar 36% îi aprobă activitatea cu privire la politica armelor, respectiv 53% cu privire la felul în care a gestionat pandemia de COVID-19.