Clipul VIRAL cu o feministă care se răzbună pe bărbații cu atitudine ofensatoare față de sexul frumos, PROPAGANDĂ RUSEASCĂ: Este spotul Kremlinului (VIDEO)

Publicat: 08 10. 2018, 15:36

Clipul devenit viral, în care o tânără toarnă apă cu clor în poala bărbaților care stau cu picioarele desfăcute, este parte din propaganda rusă.

Potrivit site-ului specializat în identificarea mesajelor propagandei ruse EUvsDisinfo.eu, clipul este unul regizat, realizat de propaganda Kremlinului împotriva „feministelor”.

Comentatorii își exprimă furia împotriva presupusei feministe, adesea în limbaj extrem de dur, deci „videoul pune în scenă o secvență de activism feminist extrem și reușește să stârnească reacții antifeministe extreme.”, scrie Hotnews.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Video-ul prezintă o tânără fotomodel din Rusia, pe nume Anna Dovgalyuk, care, deranjată de atitudinea și poziția bărbaților la metrou, decide să le vină de hac. Ea toarnă în poala acestora apă cu clor.

De asemenea, Dovgalyuk a precizat că acționează „în numele tuturor celor care trebuie să îndure manifestarea voastră când vă dați macho în transportul public”.

Petele de înălbitor care vor apărea „sunt pete de identificare pentru a înțelege imediat ce parte a corpului controlează comportamentul acestor bărbați”, potrivit tinerei care consideră că această acțiune atrage atenția și asupra abuzurilor pe care femeile le suferă din partea bărbaților care le agresează fizic sau verbal.