Clanurile din Țăndărei continuă să terorizeze Europa: Zeci de arestări într-o acțiune în forță a poliției spaniole

Publicat: 06 03. 2020, 16:37
Foto: pixabay.com

Un grup infracţional românesc, specializat în furturi din buzunare, cu ramificaţii în mai multe state europene a fost destructurat de poliţia spaniolă care a efectuat vineri zeci de arestări.

Rețeaua infracțională era organizată în jurul a cinci clanuri familiale stabilite în România, la Ţăndărei.

Nu mai puțin de 42 de persoane ce făceau parte din acest grup infracţional au fost arestate.

Victimele, de obicei persoane în vârstă, cădeau plasă femeilor tinere, folosite de membrii clanului drept momeală, care cereau ajutor să găsească o adresă. În tot acest timp, le sustrăgeau banii, ceasul sau alte obiecte de valoare victimelor.

Peste 6.000 de furturi au fost comise în statele UE de acest grup infracţional, descris ca fiind unul ierarhizat, ermetic, unit prin legături familiale puternice şi fără fisuri interne.

După o investigaţie ce a durat 15 luni au fost arestate 42 de persoane, dintre care 38 în Spania, 3 în România şi una în Portugalia. Printre persoanele arstate se află și cei nouă capi ai rețelei, după ce au acumulat o avere de 1,1 milioane de euro.

Femeile, 17 dintre ele arestate în prezent, erau ultima verigă a structurii infracţionale.

Aici trăiau ‘capii’ reţelei într-un lux ostentativ, în timp ce copiii sau nepoţii lor, unii minori, locuiau în apartamente în Spania. Mulţi dintre aceştia din urmă au fost arestaţi şi de 12 ori în Spania pentru furt. La nevoie, ei recurgeau şi la violenţă. De exemplu, unei victime i-au rupt un deget cu o uşă, iar alta a orbit după ce a încasat un pumn în faţă.

Deşi membrii grupului infracţional evitau să-şi etaleze averea în Spania, au fost sechestrate în această ţară 335 de vehicule înregistrate pe numele unor interpuşi şi alte 20 în România. Acest grup avea ramificaţii în Italia, Germania, Belgia, Marea Britanie şi Franţa.