Ambasadorul Israelului la Washington și la ONU, Gilad Erdan, a declarat că Hamas lucra la un dispozitiv care să perturbe sistemul de apărare antirachetă Iron Dome în aceeași clădire care găzduia Associated Press, agenție de presă din SUA, și Al Jazeera, grupul mediatic cu sediul în Qatar.
Este vorba despre clădirea al-Jalaa din Gaza City, care avea 12 etaje și care a fost distrusă într-un atac aerian israelian în 15 mai, pe fondul luptelor dintre Israel, pe de o parte, respectiv Hamas și Jihadul Islamic, pe de altă parte.Armata israeliană (IDF), care a precizat că locația era folosită de aceste organizații pentru metode de război electronic, îl informase în prelabil pe proprietarul clădirii, astfel că aceasta a fost evacuată în timp util.
Conducerea AP s-a întâlnit cu ambasadorul Israelului la Washington și la ONU, luni, pentru o discuție despre distrugerea clădirii.
În discuția avută la New York cu șeful executiv al AP, Gary Pruitt, și vicepreședintele agenției pentru zona de știri externe, Ian Phillips, Gilad Erdan a explicat că în acea clădire Hamas desfășura operațiuni de informații, cercetare tehnologică și dezvoltare.
Ținta a fost una de „maximă importanță”, pentru că acolo se lucra la un sistem electronic care să perturbe Iron Drome, a adăugat Erdan, transmite The Jerusalem Post. Sistemul viza atât activitatea operativă a IDF, cât și sistemele civile ale israelienilor.
Erdan a subliniat că Israelul respectă libertatea presei, precum și că face tot ce poate pentru a evita pagube civile.
„Israel nu crede că angajații (AP, n.r.) erau conștienți de activitățile Hamas din clădire, pentru că era o unitate secretă a Hamas”, a mai spus ambasadorul israelian.
De partea cealaltă, reprezentanții AP susțin că încă nu au primit dovezi care să confirme poziția părții israeliene.
„Autoritățile israeliene insistă că locația care găzduia biroul nostru a fost distrusă din cauza unei prezențe Hamas care reprezenta o amenințare urgentă. Încă rămâne să primim dovezi care să susțină această poziție”, se arată în comunicatul AP, potrivit Reuters.
„AP continuă să facă apel la publicarea deplină a oricăror dovezi pe care le au israelienii astfel încât faptele să fie publice”, se mai arată în același comunicat.