Cine este Radu Mihaiu, câștigătorul-surpriză al Primăriei Sectorului 2 din București
Radu Mihaiu, candidatul USR-PLUS susținut de PNL,a câștigat Primăria Sectorului 2 cu 42,5% din voturi, potrivit datelor finale ale exit-poll-ului CURS-Avangarde. Principalul său contracandidat, Dan Cristian Popescu (PSD), a adunat 30,4% din voturile exprimate.
Cine este Radu Mihaiu, noul primar al Sectorului 2 din Capitală
Radu Mihaiu (43 de ani) a terminat Facultatea de Matematică a Universității București și este licențiat în Informatică, activând în sectorul privat, în domeniul IT, potrivit CV-ului său.
Este căsătorit, are două fetițe șiconduce o firmă care dezvoltă aplicaţii digitale.
Conduce organizaţia USR Sector 2 și este fost consilierla Ministerul Fondurilor Europene în 2016, în guvernul tehnocrat, pe specializatea sa, fiind inițiatorul a zece proiecte de lege pentru debirocratizare şi digitalizare. Apoi a devenit secretar de stat în același minister
În plus, Radu Mihaiu a pus bazele acreditării autorităţilor de management din Ministerul Fondurilor Europene.
Acesta a candidat la Primăria Sectorului 2, catalogând-o drept „o primărie care de prea mult timp se află sub conducerea oamenilor precum Neculai Onţanu (despre care Tribunalul Bucureşti spune că a luat mită), Mihai Mugur Toader, omul care după ce a ieşit primar a dispărut complet şi i-a lăsat pe alţii să-şi facă mendrele, Alin Drugău, condamnat penal definitiv sau Dan Cristian Popescu, omul devenit milionar dintr-o firmă de panotaj stradal căreia i-a acordat facilităţi când el era şeful serviciului de panotaj stradal din primărie”.
Planurile pe care acesta le are pentru Sectorul 2 al Capitalei pot fi consultate AICI.
Ce avere are Radu Mihaiu
Împreună cu soția, dețin un teren intravilan în București (256 mp), două apartamente (75 mp și 120 mp) și o mașină Mazda, potrivitdeclarației sale de avere.
Conturile sale bancare totalizează 175.000 de lei și 2.000 de euro. De asemenea, și-a împrumutat firma la care este asociat cu 270.000 de lei.
Datoriile sale însumează 39.000 de euro și 520.000 de lei, scadente în 2039, respectiv 2047.
În privința veniturilor realizatr, acesta a adunat alături de soție 100.000 de lei anul trecut, la care se adaugă 24.000 de lei din închirieri.