Cine este primul lider străin cu care va discuta Joe Biden, în calitate de președinte al SUA. Dialogul va avea loc vineri

Publicat: 21 01. 2021, 07:37
FOTO: Hepta.ro

Vineri, președintele american Joe Biden, recent învestit în funcție va discuta cu premierul Canadei, Justin Trudeau. Acesta urmează să fie primul său dialog cu un lider străin, în calitate de președinte al Statelor Unite al Americii. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al lui Biden, Jen Pasaki, informează AFP, potrivit Agerpres.

Prima discuție a lui Joe Biden cu un lider străin

Discuția celor doi lideri s-ar putea baza, în primul rând, pe relația extrem de importantă dintre cele două state, dar și decizia privind oleductul Keystone. Proiectul oleductului este susținut de Ottawa și a fost aspru criticat de ecologiști.

Lansarea acestuia a avut loc în 2008, însă a fost anulat pentru prima dată de fostul președinte Barack Obama, din motive de mediu. Ulterior, în mandatul său, Trump a reînviat proiectul din motive economice. Totuși, revocarea ordinului predecesorului său a fost una dintre promisiunile pe care Biden le-a făcut în campania electorală, ca una dintre părțile planului său de a combbate schimbările climatice.

El consideră că este important să reconstruim aceste relaţii şi să abordăm provocările şi ameninţările cu care ne confruntăm în lume cu SolarWinds1”, a mai precizat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, potrivit sursei citate mai sus.

Totodată, ea a precizat că pentru moment nu este planificat niciun contact cu președintele rus, Vladimir Putin.

Joe Biden a fost învestit în funcția de președinte al SUA

În cursul zilei de 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii impresionante, Joe Biden a fost investit în funcția de președinte al SUA. Biden a depus jurământul de învestitură și a devenit oficial cel de-al 46-lea președinte al SUA. În cadrul ceremoniei de inaugurare, noul șef al statului american a subliniat că Statele Unite nu celebrează triumful unui candidat, ci al „cauzei democrației”, și a îndemnat la unitate națională, spunând că povestea americană este despre întregul său popor, nu despre un om sau altul.

Aceasta este ziua Americii, aceasta este ziua democrației, o zi istorică și o zi a speranței de reînnoire și rezolvare. De-a lungul vremurilor, America a fost testată la reînnoire și America s-a ridicat la înălțimea provocării. Astăzi, nu celebrăm triumful unui candidat, ci al unei cauze, al cauzei democrației. Poporul, voința poporului a fost ascultată, iar voința poporului a fost respectată. Am învățat din nou că democrația este prețioasă, democrația este fragilă. Democrația a ieșit la suprafață. Prin urmare, acum, pe acest tărâm sfânt, unde cu doar câteva zile în urmă violența a căutat să zguduie chiar fundamentul națiunii, venim împreună ca o singură națiune, sub Dumnezeu, indivizibilă, pentru a duce la capăt transferul pașnic de putere, cum o facem de mai mult de două secole. Privim înainte și, în stilul nostru american unic, neliniștit, curajos, optimist, ne îndreptăm spre națiunea care am putea fi și spre care știm că trebuie să fim. Mulțumesc predecesorilor mei din ambele partide”, a declarat Joe Biden, care a depus jurământul de învestire folosind o Biblie care a luat parte la toate evenimentele importante din cariera sa și pe care familia sa o are încă din 1893.