O întreprinzătoare feministă care a început un fond de investiții cu artista Björk în apogeul crizei financiare din 2008 din Islanda și a susținut o conferință TED despre aplicarea „valorilor feminine” în finanțe urmează să devină președintele țării sale, joi.
Halla Tómasdóttir a câștigat mai mult de 34% din voturi la alegerile din iunie și îl va înlocui pe Guðni Th Jóhannesson, care, în ciuda popularității considerabile, renunță la funcție după opt ani de mandat, anunță The Guardian.
Tómasdóttir a fost anterior directoarea executivă a The B Team, o organizație non-profit co-fondată de Sir Richard Branson. Ea a fost, de asemenea, șefa Camerei de Comerț a Islandei și a co-fondat compania de servicii financiare Auður Capital. Ea a candidat pentru prima dată la președinție în urmă cu opt ani.
De data aceasta, femeia în vârstă de 55 de ani a făcut campanie discutând probleme precum inteligența artificială, turismul și efectul rețelelor sociale asupra sănătății mintale. Ulterior, ea a spus că oamenii au „votat cu inima”.
„Egalitatea este importantă pentru mine. Problemele pe care le-am pus în prim-plan în campania mea sunt despre următoarea generație care aș vrea să preia o societate și o țară care să le ofere cel puțin șanse egale tuturor”, a declarat Tómasdóttir pentru site-ul de știri islandez mbl.is.
Dar ea a atras și critici după ce a apărut într-o postare pe Facebook a unui dealer de mașini de unde și-a cumpărat o mașină electrică. Într-o declarație de săptămâna trecută, Tómasdóttir a spus că nu a primit o reducere în schimbul publicității și că fotografia a fost distribuită fără știrea ei.
Tómasdóttir va deveni al șaptelea președinte al Islandei de la formarea republicii în 1944. Ea va fi a doua femeie în acest rol după Vigdís Finnbogadóttir, care în 1980 a devenit prima femeie președinte aleasă democratic din lume.
Inaugurarea va începe cu o slujbă religioasă la Catedrala Reykjavík, urmată de o ceremonie în parlamentul islandez de alături, unde Tómasdóttir va depune jurământul înainte de a se adresa națiunii.
La eveniment, care începe la ora locală 15.30, urmează să participe președinții anteriori, membri ai parlamentului și mass-media.