Cine e Rustem Umerov, bărbatul propus de Zelenski pentru ministru al Apărării din Ucraina? A avut un rol cheie în negocierile cu Rusia anul trecut

Publicat: 04 09. 2023, 17:40
Actualizat: 04 09. 2023, 17:43
Foto: Facebook

Rustem Umerov, un reprezentant distins al comunității tătare din Ucraina, a fost propus în funcția de ministru al Apărării de către președintele Volodimir Zelenski. Umerov a avut un rol important în reprezentarea Ucrainei în discuțiile delicate cu Rusia.

Rustem Umerov a fost propus la șefia Ministerului ucrainean al Apărării

Umerov s-a născut în Samarkand, Uzbekistan, pe 19 aprilie 1982, unde familia sa fusese deportată din Alușta, Crimeea, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conform ordinului lui Stalin. După patru decenii de exil, familia Umerov s-a întors în Crimeea câțiva ani după nașterea lui Rustem, transmite Adevarul.

Rustem Umerov, musulman practicant, a început cariera în telecomunicații în 2004 și este acționar și director executiv la ASTEM Technologies, o companie ucraineană de investiții în tehnologie pe care a fondat-o în 2013, conform unei declarații de interese publicată în februarie 2022 de Consiliul European.

A negociat cu Moscova pentru eliberarea prizonierilor în februarie 2022

Umerov a combinat afacerile în tehnologie cu activitatea politică, fiind consilierul lui Mustafa Djemilev și apoi deputat în Rada Supremă din 2019 până în 2022. A fost copreședinte al Platformei Crimeea, coordonând eforturile diplomatice ale Ucrainei în privința peninsulei anexate de Rusia în 2014, având sprijinul a 46 de state. Inițiativa a fost lansată de Volodimir Zelenski în vara lui 2021.

După anexarea Crimeei și invazia rusă în Ucraina în februarie 2022, Rustem Umerov a negociat cu Moscova pentru eliberarea prizonierilor și evacuarea civililor. A fost parte a delegației ucrainene care a negociat un acord comercial privind cerealele din Marea Neagră cu Moscova, dar acesta a fost respins de Vladimir Putin. Recent, Umerov a fost numit la conducerea Fondului Proprietății de Stat, o poziție cheie în contextul corupției din privatizare în Ucraina.