Cine conduce cursa globală pentru descoperirea unui vaccin eficient împotriva COVID-19 și care sunt mizele geostrategice pentru marile puteri

Publicat: 30 07. 2020, 15:00
sursa foto: Hepta

Cursa globală pentru descoperirea unui vaccin eficient împotriva COVID-19 este în creștere, intensificând concurența între marile puteri precum SUA, China, Marea Britanie și UE. Acestea se află într-o adevărată competiție, nu doar pentru dezvoltarea unui vaccin care ar putea salva vieți, ci mai ales pentru a fi primii care îl descoperă, fapt ce ar oferi avantaje geostrategice certe.

În aceste condiții, nu este de mirare că marii producători cresc producţia de vaccinuri candidate în timp ce efectuează testele clinice, pentru a răspunde cât mai curând la acest virus care se răspândeşte rapid în lume. Miza este atât de mare încât cei care ar putea rămâne în urmă par că încearcă să obțină în mod ilicit drepturile de proprietate intelectuală ale altora – după cum arată dezvăluirile recente făcute de Five Eyes, alianța în domeniul informațiilor care cuprinde Australia, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit și Statele Unite. Aceasta a avertizat că mai multe atacuri ciberneticepot vizaproiectele de cercetare focalizate pe descoperirea vaccinurilor ani-COVID și s-aangajat să le combată.

Care sunt principalii jucători care domină lupta pentru descoperirea unui vaccin împotriva COVID-19

Compania americană Moderna și jucătorul britanic AstraZeneca au anunțat descoperiri potențiale ale unui vaccin care produce anticorpi. Moderna ar putea avea pregătite milioane de doze de vaccinuri atunci şi dacă vaccinul va fi considerat sigur şi eficace, după cum declară reprezentanții companiei. Aceasta ar urma să livreze în acest an circa 500 de milioane de doze de vaccin şi posibil până la 1 miliard de doze pe an din 2021.

Vaccinul, denumit AZD1222 şi dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu cercetători de la Universitatea Oxford, nu a prezentat niciun efect secundar grav şi a determinat producţia de anticorpi precum şi un răspuns imunitar din partea celulelor T. AstraZeneca a semnat deja o serie de acorduri cu guverne din diferite locuri ale lumii pentru a furniza acest vaccin, dacă se va dovedi eficient şi va obţine aprobarea organismelor de verificare a produselor farmaceutice. Compania a anunţat în mod public că nu va căuta să obţină profit de pe seama acestui vaccin în perioada de pandemie.

Din urmă vine puternic China cu compania Sinovac Biotech, care anunță de asemenea rezultate promițătoare în urma testelor preliminarii. În aceste condiții compania chineză își propune să tripleze capacitatea actuală de producere, care reprezintă 300 de milioane de doze pe an. Acest lucru ar putea suna impresionant, dar accesibilitatea este probabil o problemă importantă. Având în vedere că va fi necesar cel puțin două doze pentru a imuniza o persoană, va fi nevoie de aproape un deceniu pentru a vaccina fiecare persoană din China singură.

În Australia numeroase companii și grupuri au ajuns la stadiul clinic al testelor și sunt urmărite intens de Organizația Mondială a Sănătății. OMS monitorizează în speccial colaborarea dintre CSL și Universitatea din Queensland și Seqirus – în urma căreia a rezultat un vaccin ce este admisnitrat deja în cadrul testelor aplicate pe oameni.

Există încă 140 de grupuri pe lista OMS, cu sediul în țări cuprinse între Argentina și Egipt, până în Thailanda și Turcia, în stadiul pre-clinic. Puțin sub jumătate din activitatea de cercetare se desfășoară în America de Nord, iar sub o cincime din numărul acestor grupuri în China, țări din Asia-Pacific și Europa.

China, în plină luptă ideologică cu SUA în contextul pandemiei

China este cu siguranță în plină luptă ideologică cu SUA, iar premiul pe care îl urmărește Beijingul este trecerea de la rolul vinovatului pentru răspândirea pandemiei la rolul eroului, în lupta cu noul coronavirus. În aceste condiții, Președintele Xi Jinping a promis încă din luna mai, că China va pune la dispoziție propriile vaccinuri anti COVID către toate statele lumii, atunci când acestea se vor dovedi eficiente.

Sinovac Biotech conduce falanga companiilor farmaceutice din China și este de așteptat să devină al treilea participant mondial în cursa pentru testele finale. Mass-media de stat spune că oficialii guvernamentali chinezi cer companiilor producătoare de vaccinuri să accelereze eforturile de cercetare și dezvoltare și să se pregătească pentru producția pe scară largă.

Armata Chinei a fost, de asemenea, o forță motrice în cursa pentru vaccinuri. Unitatea de cercetare medicală a Armatei pentru Eliberare Populară lucrează cu firme private, inclusiv una numită CanSino pentru a dezvolta vaccinuri.

Regulile Chinei cu privire la studiile clinice umane sunt mai puțin rigide decât cele din Occident, astfel încât angajații de la companii de stat și soldații PLA li se cere să fie cobai. Un vaccin, numit Ad5-nCoV, a fost deja testat pe armata Chinei.

Oficialii americani mizează că un vaccin va fi disponibil până în octombrie

În partea americană se află Moderna, care este susținută de Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase, ca parte a unui efort condus de Casa Albă cu cinci giganți farmaceutici supranumit „Operațiunea Warp Speed”.

La începutul acestei luni, Compania a furnizat informații pentru New England Journal of Medicine, raportând declanșarea unui răspuns imun la 45 de adulți infectați cu noul coronavirus.

Următoarea etapă a testelor este faza a treia, care implică aplicarea vaccinului la un numă cuprins între 10.000 și 30.000 de pacienți. Oamenii de știință avertizează că vaccinul este încă la început. Metoda implicată – folosind ARN ca mesageri pentru a păcăli organismul în producerea de proteine ​​virale – nu a mai fost utilizată înainte într-un vaccin produs în masă.

Consilierul medical al președintelui Donald Trump, Anthony Fauci, a declarat recent că este optimist în ceea ce privește progresul companiei Moderna și că este posibil ca un vaccin să fie distribuit deja până în luna octombrie. „[China] nu îl va obține mai curând decât îl vom obține noi, cu siguranță”.

Cursa pentru descoperirea unui vaccin în Europa

Între timp, premierul britanic Boris Johnson este dornic să vadă că AstraZeneca și Oxford oferă un exemplu tangibil al modului în care Marea Britanie reușește, în context post-Brexit să fie un lider mondial și un jucător global.

Așa se face că de fiecare dată când Moderna sau Sinovac au făcut un anunț privind progresele științifice, premierul Boris Johnson și echipa sa au ieșit în spațiul public pentru a lăuda descoperirile făcute în privința vaccinului Oxford / AstraZeneca.

În Franța, Sanofi Pasteur a estimat inițial că timpul pentru producerea unui vaccin va fi de trei până la patru ani. Ulterior, a anunțat o accelerare a studiilor sale clinice cu compania GSK. Acum speră ca 100 de milioane de doze din vaccinurile sale potențiale să fie gata până la sfârșitul anului 2020. Președintele Emmanuel Macron a reiterat că Franța ar fi solicitat prima dată producția lui Sanofi, în ciuda finanțării americane.

Între timp, Comisia Europeană a avansat oferte de cumpărare nu doar către Sanofi, ci către companiile Moderna, Johnson & Johnson și firmele germane CureVac și BioNtech, în urma unei comenzi anterioare făcută către AstraZeneca.

O mulțime de organizații multinaționale, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, GAVI the Vaccine Alliance, Coaliția pentru Epidemia Preparare Inovare și UNICEF, încearcă să se asigure că vaccinul salvator împotriva COVID-19 nu ajunge doar la națiunile bogate.