Cinci persoane au fost împușcate mortal într-un club de noapte din Mexic (VIDEO)

Publicat: 16 01. 2017, 13:41
foto: Daily Mail

Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma unor împușcături într-un club de noapte mexican în ultima seară a unui festival de muzică.

Un bărbat înarmat a tras focuri de armă de la o fereastră a clubului Blue Parrot din Playa Del Carmen, în dimieața zilei de luni, potrivit Daily Mail.

Clubul găzduia un eveniment la care participau peste 150 dintre cei mai talentați DJ ai lumii.

Agențiile de presă locale sugerează că incidentul este în strânsă legătură cu scandalurile pornite de la droguri în zona respectivă. Poliția nu a confimat încă numărul morților.

Unul dintre DJ, al cărui nume real este Jack Revill, a postat un mesaj pe contul său de Twitter pentru a explica mai multe despre incident.

"Cineva a venit în clubul din Playa Del Carmen și a început să tragă cu arma. 4-5 oameni au murit și sunt mulți răniți. Stai în hotel dacă ai venit la festivalul BPM.", a scris acesta.

Se presupune că unul dintre membrii echipajului de securitate a fost ucis, a raportat International Business Times.

Un alt caz asemănător a fost semnalat în clubul The Jungle, unde se desfășura un alt festival de acel gen.

Nu se știe încă câte persoane au fost victimele acelui incident.

Cinci persoane au fost împușcate mortal într-un club de noapte din Mexic