Cinci ani de chin pentru un tată după ce fiul său a dat cu mingea în curtea vecinilor. Prin ce a trecut bărbatul

Publicat: 27 03. 2024, 17:06
Sursa foto: Freepik

Un bărbat a fost dat în judecată de vecinii săi după ce a intrat în curtea lor pentru a lua mingea de fotbal pe care fiul său a dat-o peste gard iar aceștia i-au confiscat-o. Tatăl copilului susține că întreaga familie a îndurat cinci ani de chin, scrie Daily Mail.

Bărbat dat în judecată de vecinii săi după ce fiul său a dat cu mingea în curtea lor

Este vorba despre Chaim Adler, în vârstă de 35 de ani, care vrea să facă recurs împotriva unei hotărâri judecătorești, potrivit căreia i-a hărțuit pe doi vecini, un avocat și soția lui, medic. Aceștia ar fi refuzat să îi dea înapoi mingea fiului său de 8 ani după ce a ajuns în curtea lor.

După cele întâmplate, tatăl copilului a fost nevoit să plătească 60.000 de lire sterline ca despăgubire pentru vecinii săi.

„Ultimii cinci ani au fost doar un chin pentru mine și familia mea. Vecinii au instigat toate acestea și au spus lucruri care nu s-au întâmplat. Sunt dintr-o familie de opt membri care au crescut acolo și nu au fost niciodată probleme. Am vorbit cu ei o singură dată, așa că nu văd cum este hărțuire. Voi lua în considerare să fac recurs împotriva acestei acuzații. Cum poate fi hărțuire când am vorbit o singură dată?”, a mărturisit bărbatul, potrivit sursei citate anterior.

Cei doi vecini l-au dat în judecată pe bărbat pentru hărțuire, cerându-i despăgubiri în valoare de 19.800 de lire sterline.

„Comportamentul lui Chaim Adler a fost agresiv, umilitor și intimidant”, a spus judecătorul Stephen Hellman.