Ciclonul Boris a schimbat dramatic vremea în Austria. A nins abundent la mijlocul lunii septembrie (VIDEO)
Austria a trecut de la vara la iarnă în scurt timp. Ciclonul Boris a fost cel care a schimbat dramatic vremea și acolo provocând inundații și căderi de teren
„Un record de cantități de zăpadă în unele părți ale Austriei”
A nins și la altitudini mici, respectiv la 700 de metri.
„Deși căderi de zăpadă ocazionale la altitudini mari nu sunt neobișnuite în septembrie, acest nivel al furtunii e ceva ce n-am mai văzut de mulți ani și se va încheia cu un record de cantități de zăpadă în unele părți ale Austriei”, a declarat expertul meteorolog Fraser Wilkin, scrie Click.
Centrul de avertizare în caz de furtună UWZ a declarat că, în unele părţi, recordurile anterioare pentru întreaga lună septembrie vor fi „depăşite în doar câteva zile”.
Manuel Kelemen, un meteorolog pentru Puls24 TV, a declarat că „ceea ce trăim este extraordinar, dacă nu chiar fără precedent”.
MAE: Atenționare de călătorie pentru Slovacia și Austria
Amintim că, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis avertizări de călătorie pentru Slovacia și Austria, din cauza condițiilor meteo extreme. În Slovacia, zonele vestice, sudice și centrale sunt afectate de ploi torențiale și inundații, iar în Austria există riscul de inundații și alunecări de teren, provocate de căderile masive de zăpadă și ploi abundente.
În zonele montane ale Austriei s-au înregistrat căderi masive de zăpadă, în timp ce restul țării este afectat de ploi abundente. Aceste fenomene au dus la apariția unui risc major de inundații și alunecări de teren.
Traficul rutier și feroviar este perturbat semnificativ în zonele afectate, iar autoritățile au dispus evacuări preventive în anumite regiuni expuse riscului de inundații. Cetățenilor români care se află în Austria li se recomandă să evite deplasările neesențiale și să respecte indicațiile autorităților locale.