Ciclonul Boris a crescut foarte mult debitul Dunării, fiind pericolul de a ieși din matcă în țările vecine României. Hidrologii estimează că fluviul ar putea depăși 9 metri, iar țările afectate sunt Ungaria și Slovacia.
Autoritățile sunt îngrijorate după ce nivelul Dunării a depășit, aseară, opt metri, conform observatornews.
Ciclonul Boris a făcut ravagii în Europa. Polonia a decretat stare de urgență și a închis 350 de școli, la Viena traficul feroviar a fost afectat, iar circulația metroului a fost oprită.
O mare parte din Cehia se află sub cel mai înalt nivel de alertă pentru inundații, mai ales în nord-est. În Opava, zeci de mii de oameni și-au părăsit locuințele care au fost înghițite de ape. Mulți localnici au fost salvați cu elicopterul militar. Chiar dacă pericolul este crescut, mulți cetățeni nu vor să își părăsească gospodăriile. Din cei două mii de oameni care trăiesc în Troubek, doar 30 au acceptat să fie evacuați.
În Moravia de Nord o mașină în care se aflau trei oameni a fost luată de ape. Un pompier a murit în timp ce încerca să salveze un localnic, iar alți șase au fost răniți în timpul furtunii.
Și un azil a fost afectat de inundații, iar 90 de persoane au fost relocate la un spital.
Ciclonul Boris a adus un strat semnificativ de zăpadă în Austria. Vestul țării a fost acoperit de zăpadă, iar meteorologii cred că stratul va ajunge chiar și la doi metri la altitudini mici.
În Polonia, o persoană din sud-vestul țării a decedat. Și aici, un spital a fost inundat, iar premierul este pregătit să declare stare de dezastru natural.
Drumurile din Bratislava au fost acoperite de crengi și copaci care au fost doborâți de vântul puternic, iar mai multe străzi au fost închise.