Christine Lagarde şi-a preluat atribuţiile la șefia Băncii Centrale Europene. E prima femeie în această poziţie importantă. Prioritățile sale
Christine Lagarde şi-a preluat vineri atribuţiile de preşedinte al Băncii Centrale Europene, fiind prima femeie în această poziţie importantă, informează Deutsche Welle.
Lagarde va avea un mandat de opt ani, ce nu poate fi reînnoit. Anterior, ea a ocupat postul de director general al Fondului Monetar Internaţional.
„De-a lungul carierei sale, Lagarde a fost o persoană care a făcut sinteze, a fost un moderator şi un arbitru prin modul în care a acţionat în comunitatea internaţională şi astfel cred că va conduce şi BCE”, a declarat Nathan Sheets, fost subsecretar de stat pentru afaceri internaţional la Trezoreria SUA.
Săptămâna trecută, Christine Lagarde a declarat că vrea să încheie conflictele interne de la Banca Centrală Europeană, după ce divergenţele dintre membrii Consiliului guvernatorilor băncii privind măsurile de stimulare a economiei au creat un dezacord public.
Lagarde a mai spus că obiectivul ei este să înceapă curând o revizuire cuprinzătoare a politicii monetare şi să-i implice imediat și pe membrii Consiliului guvernatorilor BCE.
Ea a mai spus că-și propune să aducă BCE mai aproape de opinia publică, să crească numărul de femeicare activează în domeniul financiar și să acorde o mai mare atenție schimbărilor climatice.