Chişinăul pierde teren: Separatiştii de la Tiraspol pregătesc PRIVATIZAREA terenurilor agricole

Chişinăul pierde teren: Separatiştii de la Tiraspol pregătesc PRIVATIZAREA terenurilor agricole

Recent, în cadrul unui forum, organizat de administraţia secesionistă de la Tiraspol, aşa-zisul şef al cabinetului de miniştri de la Tiraspol Alexandru Martânov a pus în discuţie statutul juridic al terenurilor agricole din regiunea transnistreană.

Acesta a declarat că a venit timpul ca terenurile agricole să fie incluse în circuitul civil, astfel fiind început procesul de ,,privatizare” a terenurilor agricole, care acum sunt în proprietate publică.

Anunţul lui Alexandru Martânov, fost şef al Departamentului economic al clubului sportiv ”Sheriff”, ar urma să pună în gardă autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, chiar dacă liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, susţine necesitatea menţinerii statutului de proprietate publică asupra terenurilor din regiunea transnistreană, se arată într-o analiză publicată de Asociaţia Promo-LEX.

Este pentru prima dată de la învestireanoului lider de la Tiraspol când se anunţă public despre intenţia privatizării terenurilor agricole din regiune, subiectul fiind unul sensibil atât pentru populaţie, cât şi pentru administraţia secesionistă. Actualmente, terenurile agricole din stânga Nistrului nu pot fi date în proprietate privată, ci sunt date în posesia persoanelor (fizice sau juridice) în baza unor cote valorice. Totodată, reforma funciară din dreapta Nistrului a fost prezentată populaţiei din regiune pe parcursul anilor ca fiind un eşec al gestionării patrimoniului de către stat. Acest argument a fost folosit de administraţia secesionistă pentru a menţine aşa numitul drept de proprietate al statului asupra terenurilor, acesta fiind şi un deziderat faţă de valorile sovietice de organizare a statului.

În regiunea din stânga Nistrului au existat procese de „privatizare” la sfârşitul anilor 1990, acestea vizând doar unele părţi ale patrimoniului public. Prima „privatizare” masivă a avut ca obiect o serie de întreprinderi de stat, construcţii, complexe industriale etc. Justificarea administraţiei de la Tiraspol fiind o presupusă modernizare a utilajelor întreprinderilor, majorarea calităţii şi cantităţii producţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.

În realitate, au fost înstrăinate întreprinderi industriale de importanţă majoră pentru economia naţională, în condiţii de maximă netransparenţă şi în lipsa unei monitorizări sau acord din partea autorităţilor constituţionale. Mijloacele economice obţinute de pe urma acestui proces de „privatizare” au fost dirijate pentru susţinerea şi prosperarea regimului ilegal instituit, iar autorităţile constituţionale nu cunosc nici azi care sunt tranzacţiile întocmite şi cine sunt beneficiariide factoai complexelor industriale şi ai altor bunuri din regiune.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Constituţie, teritoriul Republicii Moldova este inalienabil. Inalienabilitatea, fiind un element juridic fundamental al teritoriului, fiind strict corelat cu enunţul din art. 1 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.Cu alte cuvinte, proclamarea inalienabilităţii teritoriului înseamnă, înainte de toate,interzicerea înstrăinării acestuia sub orice formă.

„Totodată, este important să menţionăm că, inalienabilitatea înseamnă, de asemenea,imposibilitatea oricărui alt stat de a exercita atribute de putere asupra teritoriului statului.În acest context,Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat de fiecare dată când a avut ocazia căregimul de la Tiraspol a fost şi este susţinut de către Federaţia Rusă”, se mai spune în analiză.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`