Energocom a majorat volumele de energie electrică procurată direct de la producătorii din România. Astfel, începând cu ziua de vineri, 25 noiembrie, Complexul Energetic Oltenia va furniza Republicii Moldova 20 MWh bandă (24 de ore din 24) la preț de circa 890 de lei/MWh, informează tv8.
De la 1 decembrie, Energocom va cumpăra electricitate de la compania Petrom 80 MWh bandă, cu 30 MWh mai mult decât în prezent. Prețul energiei conform acestui contract este de 445 de lei/MWh. De asemenea, de la 1 decembrie, CET Craiova va livra 5 MWh la preţ de 990 de lei/MWh.
La momentul de fațâ, în baza contractelor bilaterale, Republica Moldova cumpără zilnic din România circa 2000 MWh, iar în zilele de odihnă – 2500 MWh. De la 1 decembrie aceste volume vor crește la 2700 MWh în zile de lucru și 3200 MWh în weekend.
Necesarul țării acum reprezintă în jur de 13 mii MWh pe zi, dintre care energia electrică produsă de sursele interne (CET-urile locale și sursele regenerabile) constituie circa 2500 MWh, circa 20% din consum.
Aproximativ două treimi din necesarul de curent electric este procurat zilnic de pe bursa din România, gestionată de compania de stat OPCOM.
SA Energocom poartă negocieri pentru a încheia contracte directe și cu alte companii energetice din alte state, precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia, spune directorul interimar al întreprinderii, Victor Bînzari.