China, în era dictaturii digitale. Cum se folosește regimul Xi Jinping de tehnologie pentru a crea omul „model”
Sistemul de ”credite sociale” a fost inclus în planulcincinal recent anunţat de guvernul chinez. Acesta funcționează deja în Beijing și urmează să fie extins la scară națională.
Prin introducerea sistemului de ”credite sociale”, viața celor 1.3 miliarde de locuitori ai Chinei devine și mai controlată de către regimul politic.
În baza unor algoritmi, fiecare cetățean primește un anumit punctaj. Chinezii ”model” primesc beneficii precum deduceri de taxe şi bilete de vacanţă subvenţionate. În schimb, un punctaj mic, ceea ce presupune încălcarea regulilor stabilite de Beijing, vine la pachet cu limitarea severă a libertăţilor cetăţeneşti.
Calificativul unui cetățean poate scădea la orice critică sau comentariu negativ adus pe internet regimului politic. De asemnea, sunt penalizate refuzul de a participa la activităţi în folosul comunităţii, darea și primirea de mită, încălcarea regulilor de circulaţie, fumatul în spaţii interzise, cumpărarea prea multor jocuri video sau alcool.
Deja 11.14 milioane de cetăţeni chinezi nu mai pot călători deloc cu avionul, iar 4.25 milioane nu mai au acces la trenuri de mare viteză, informează go4it.ro. Pentru cei care depind de reţeaua de transport rapid pentru a ajunge la serviciu, o astfel de penalizare poate însemna pierderea locului de muncă.
Chinezii mai pot fi penalizați prin limitarea vitezei de acces la internet, blocarea rezervărilor la anumite hoteluri, pierderea dreptului de a deţine animale de companie.
Mai grav este că aceste sancțiuni se pot extinde asupra întregii familii, copii având blocat accesul pentru admitere în anumite şcoli bine cotate şi obţinerea anumitor job-uri.