Mike Pompeo, șeful diplomației americane, i-a cerut armatei din Venezuela să schimbe tabăra și să apere „integritatea personală” a președintelui Juan Guaido, care s-a autoproclamat miercuri în această postură, fiind legitimat între timp de SUA, Canada, Marea Britanie și voalat de UE, și i-a promis poporului venezuelean un ajutor umanitar de 20 de milioane de dolari, relatează AFP și EFE preluate de Agerpres.
Declarația a fost făcută în Consiliul Permanent al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), cu mențiunea că Pompeo le-a cerut țărilor membre să-l recunoască pe Guaido drept preşedinte „legitim” al Venezuelei. În plus, secretarul de stat a solicitat și o reuniune a miniştrilor de externe de pe continentul american pentru a lua decizii cu privire la Venezuela.
Europa a reacționat și ea. Federica Mogherini, șefa diplomației UE, şi-a manifestat sprijinul faţă de Parlamentul venezuelean ca instituţie „aleasă în mod democratic”, fără să-l recunoască însă explicit pe Guaido, conducătorul organismului menționat de înaltul demnitar european, ca preşedinte al Venezuelei.
Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a declarat că Nicolas Maduro „nu este liderul legitim” al Venezuelei şi că Juan Guaido este „persoana potrivită”, care poate scoate această ţară din criză.
Lucrurile nu sunt, totuși, atât de simple. Deși a pierdut susținerea unei bune părți din populație, dictatorul Nicolas Maduro se bucură încă de sprijinul armatei, dar și de cel al unor state importante, precum China, Rusia și Turcia.
Reuters nota joi că, pentru Rusia, situația din Venezuela este o adevărată durere de cap din punct de vedere geopolitic și economic. Kremlinul este un creditor important pentru Guvernul Maduro, alături de China.
În acest context, Rusia şi-a „exprimat sprijinul faţă de guvernul legitim al Venezuelei, în urma agravării „crizei politice provocate din exterior”. Putin, care l-a primit pe Maduro la Moscova în decembrie, a afirmat în aceeaşi discuţie că „distructiva ingerinţă externă încalcă grosolan normele acceptate ale dreptului internaţional”.
Această declarație a rușilor vine să susțină retorica dictatorului Maduro, care afirmase anterior că SUA poartă vina acestei „lovituri de stat”, după cum o considera el, susținând că va rupe orice legătură diplomatică cu tabăra americană. Acestea fiind spuse, le-a oferit atașaților veniți din SUA 72 de ore pentru a părăsi țara.
La această afirmație, răspunsul american a fost unul ferm. Potrivit surselor citate, Washingtonului a replicat că că el nu are autoritatea să ia o asemenea decizie pentru că, din punctul de vedere al SUA, el nu mai este preşedinte.
Imagini de la ciocnirile dintre protestatarii anti-Maduro și armată, 23 ianuarie 2019