China ridică restricțiile și permite accesul în Macao și Hong Kong
China a anunţat vineri că deschide frontierele cu Hong Kong şi Macao, regiuni izolate multă vreme din cauza epidemiei de COVID-19, transmite AFP.
Restricţiile aflate în vigoare, inclusiv cele privind numărul maxim de călători permis zilnic, vor înceta de luni: nu vor mai fi obligatorii nici testele pentru coronavirus, a indicat Departamentul pentru Hong Kong, Macao şi Taiwan din ministerul de externe de la Beijing.
În Hong Kong – aflat sub administraţie britanică până în 1997, când a fost retrocedat Chinei – şi Macao – colonie portugheză până în 1999 – s-a aplicat politica oficială „zero COVID” timp de aproape trei ani astfel că multe familii au fost despărţite iar economia a avut de suferit.
Şeful executivului din Hong Kong, John Lee, a transmis vineri că redeschiderea parţială a frontierei a avut loc „în mod ordonat, în siguranţă şi fluid”.
25 miliarde euro – pierderile suferite de Hong Kong din cauza restricțiilor oficiale
De luni, va fi permisă intrarea în această regiune şi a celor nevaccinaţi care vin din străinătate; pentru aceştia se va menţine „cerinţa de depistare pe o perioadă de observare, pentru a ne asigura că riscurile pot fi controlate”, a precizat oficialul.
Potrivit AFP, unii experţi estimează pierderile suferite de economia regiunii, ca urmare a separării de China continentală, la aproape 25 de miliarde de euro.
Majoritatea turiştilor care veneau în Hong Kong erau chinezi de pe continent: 51 milioane în 2018, de peste şapte ori mai mulţi decât populaţia locală.
Se aşteaptă un aflux de vizitatori care ar putea relansa economia intrată în recesiune. Lee a anunţat şi o campanie de promovare pentru turiştii străini, promiţând peste o jumătate de milion de bilete de avion gratuite şi absenţa oricărei „izolări, carantine sau restricţii”.