China a redeschis la finalul acestei săptămâni granițele, pentru prima dată de la începutul pandemiei de Covid 19. Călătorii au putut să intre în țară pe calea aerului, pe uscat și pe mare, în timp ce Beijingul a deschis granițele care au fost închise de la începutul pandemiei, relatează Reuters.
La aproape trei ani distanță de la izbucnirea pandemiei, China încearcă să se reapropie de normal.
Duminică a deschis trecerile maritime și terestre cu Hong Kong și a pus capăt obligației de a plasa în carantină călătorii care sosesc în țară, desființând un ultim pilon al politicii „zero-COVID”.
Odată cu deschiderea granițelor s-au format cozi uriașe la ghișeele de check-in ale aeroportului internațional din Hong Kong pentru zborurile către orașele continentale, inclusiv Beijing, Tianjin și Xiamen.
Mass-media din Hong Kong a estimat că deja mii de persoane au traversat, odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie, potrivit g4media.ro.
„Sunt atât de fericită, atât de emoționată. Nu mi-am mai văzut părinții de mulți ani”, a declarat Teresa Chow, rezidentă din Hong Kong
„Părinții mei nu au o stare de sănătate bună și nu am putut să mă întorc să îi văd nici măcar atunci când au avut cancer de colon, așa că sunt foarte fericită să mă întorc să îi văd acum”, a adăugat aceasta.
Odată cu redeschiderea granițelor, se așteaptă ca și economia să își revină treptat.
Deschiderea frontierei a avut loc după ce sâmbătă a început „chun yun”, perioada de 40 de zile de călătorie de Anul Nou Lunar, care înainte de 2020 era cea mai mare migrație anuală din lume, când oamenii se întorceau în orașele lor natale sau își luau vacanțe cu familia.
Circa 2 miliarde de călători sunt așteptați să intre în China în perioada următoare, aproape dublu față de datele de anul trecut și revenirea la aproximativ 70% de nivelul din 2019, anunță guvernul.
Duminică, China a reluat eliberarea pașapoartelor și a vizelor de călătorie pentru rezidenții continentali, precum și a vizelor obișnuite și a permiselor de ședere pentru străini, mai scrie sursa citată.