China: Polițiștii au destructurat o rețea de trafic de persoane, 89 de copii fiind salvați
Poliția chineză a anunțat destructurarea unei vaste rețele care se ocupa cu traficul de persoane, 89 de copii fiind salvați în timpul operațiunii, informează Mediafax.
Oamenii legii din provinciile Fujian, Yunnan, Sichuan, Anhui şi Guangdong au participat la o acțiune comună începută pe 18 decembrie, în urma căreia rețeaua criminală a fost anihilată.
Traficul de copii este o problemă gravă în China. Copiii sunt cumpăraţi cu 30.000 de yuani (3.640 de euro) din provincii sărace precum Yunnan, fiind revânduţi cu 70.000 – 90.000 de yuani în zone bogate precum Fujian şi Guangdong.