China: Poliția anchetează 11 persoane suspectate de operațiuni ilegale la bursă

Publicat: 27 08. 2015, 09:11
156190
Foto: europolitics.ro

Poliția chineză desfășoară o anchetă asupra operațiunilor ilegale desfășurate pe piețele bursiere, 11 persoane fiind convocate, între care și un jurnalist economic, informează AFP, citată de Agerpres.

Autoritățile îl acuză pe jurnalistul Wang Xiaolu de la revista Caijing că a colaborat cu mai multe persoane pentru a răspândi informații false despre comercializarea valorilor mobiliare și a piețelor în termen. Revista i-a luat apărarea jurnalistului, dar a confirmat că acesta a fost convocat de poliție.

Wang Xiaolu a scris într-un articol publicat în iulie că autoritatea reglementării valorilor mobiliare studia posibilitatea unei scoateri de fonduri publice de pe piață, dar Comisia chineză de reglementare a piețelor financiare a dezmințit informația și a calificat articolul drept iresponsabil.

CSRC declarase mai devreme în această lună că China Securities Finance Corp. (organism de stat care intervine pe piețele bursiere în contul guvernului) ar continua să joace un rol ‘pentru mai mulți ani’, dar ar intra pe piața doar în caz de volatilitate. Remarcile au fost interpretate de mulți drept un semnal că guvernul va interveni în viitor mai puțin pe piețele bursiere.

Alte opt persoane aparținând companiei financiare controlate de stat Citic Securities sunt suspectate de operațiuni ilegale, între ele aflându-se și directorul său. Un alt angajat al CSRC, care lucra la ofertele publice, și un fost angajat responsabil de reglementarea piețelor sunt suspectați că s-au folosit de informații clasificate și că au falsificat documente oficiale.