China General Nuclear Power, parteneră Nuclearelectrica în construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, trecută de SUA pe ‘lista neagră’ înaintea întâlnirii Iohannis-Trump: De ce este acuzat gigantul chinez
Statele Unite au inclus China General Nuclear Power (CGN), compania chineză de stat care este partener al Nuclearelectrica la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pe ”lista neagră” a companiilor care ar acționa ”împotriva securității naționale și a intereselor de politică externă ale SUA”. Documentul a fost publicat de Biroul de Industrie și Securitate al Departamentului american de Comerț, pe 14 august, cu o săptămână înainte de întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.
În declararația comună adoptată în urma întâlnirii Iohannis-Trump se menționează că „România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”.
Potrivit autorităților americane, CGN și subsidiarele sale „ar întreprinde sau favoriza demersuri de a obține tehnologii și materiale nucleare avansate ale SUA pentru a fi deturnate în scopuri militare în China”. Astfel, în urma includerii CGN pe ”lista neagră”, entităților americane și se interzice să facă exporturi către compania din China, potrivit Profit.ro.
În aceste condiții, presa de stat din China vorbește despre o încercare a SUA de a submina planul „Made in China 2025”, care are ca scop transformarea Chinei într-o superputere tehnologică globală.
Amintim, în acest context, că în luna mai secretarul american al Energiei, Rick Perry, s-a declarat îngrijorat de colaborarea dintre România și China în privința construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă.
DOCUMENTUL INTEGRAL publicat deDepartamentul american de Comerț poate fi consultat AICI
Deși președintele Klaus Iohannis a vorbit, la finalul întrevederii cu Donald Trump, despre o dezvoltare a parteneriatului româno-american, inclusiv în domeniul nuclear, în condițiile în care Guvernul a demarat deja o cooperare cu o companie din China, ministrul Energiei nu a părut să fie la curent cu ce se întamplase.
Contactat de site-ul B1.ro, ministrul Energiei, Anton Anton, a precizat că nu doreşte să discute cu noi şi că, de fapt, nici măcar nu cunoaşte despre ce declaraţii este vorba.
„Nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră și nici nu știu despre ce declarații este vorba”, a declarat Anton Anton, rugat fiind să comenteze declarațiile președintelui Klaus Iohannis făcute după întrevederea cu Donald Trump.