Anunţul SURPRINZĂTOR făcut de Donald Trump în legătură cu China în urma negocierilor comerciale
Preşedintele Donald Trump a anunţat, duminică, pe Twitter, că va amâna extinderea taxelor vamale asupra Chineişi s-a arătat mulţumit de modul în care au decurs negocierile cu Beijingul.
„Sunt mulţumit să anunţ că SUA a făcut un progres susbtanțial în discuţiilecu China pe probleme structurale importante, inclusiv drepturile intelectuale, transferul de tehnologie, agricultură, servicii, politică monetară şi multe alte probleme”, a scris Donald Trump pe Twitter.
De altfel, problemele mai sus menţionate sunt unele destul de vechi, a căror rezolvare a fost solicitată în mai multe rânduri de către Washington, inclusiv în mandatele președinților americani anteriori. Și Donald Trump a acuzat China de manipulare a cursului propriei monede (yuanul – n.r.) cu scopul de a-şi menţine exporturile cât mai ieftine (şi astfel, să exporte cât mai mult). De asemenea, China a fost acuzată de ignorarea drepturilor intelectuale,de faptul că nu importă suficiente produse americane și că practică furtul tehnologic la scară largă.
„Ca urmare a acestor discuţii foarte productive, voi amâna creşterea taxelor vamale americane programate acum pentru 1 martie. Presupunând că amândouăpărţile fac progrese adiţionale, vom planifica un summit pentru preşedintele Xi şi mine, la Mar-a-Lago (un loc în Palm Beach, Florida – n.r.) pentru a încheia un acord. Un weekend foarte bun pentru SUA și China”, a adăugat Donald Trump.
Anunţul preşedintelui american vine la câteva zile de la apariţia primelor informaţii cu privire la modul în care mergnegocierile. Pe 21 februarie, persoane apropiate grupurilor de negociatori au precizat că sunt şanse ca un acord să fie făcut până la 1 martie. Aceleaşi persoane anunțasară, însă, şi că cele două părţi nu se înţeleagcu privire la o serie de măsuri pe care China ar trebui să le aducă în propria economie.
Tensiunile comerciale dintre cele două au început în ianuarie 2018, odată cu impunerea de taxe vamale de către SUA pe panourile solare chinezeşti. Ulterior, cele două ţări şi-au impus runde succesive de taxe vamale, pe o gamă foarte variată de produse în stare brută şi finită. Statele Unite a impus Chinei taxe vamale pe produse în valoare de 250 de miliarde de dolari.