China a testat o armă hipersonică şi a devenit, după Statele Unite, a doua ţară din lume care testează dispozitive care pot atinge orice ţintă de pe Pământ. Dispozitivul a zburat cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea a sunetului.
China a testat pentru prima oară un dispozitiv hipersonic, o tehnologie destinată permiterii unor lovituri foarte rapide asupra unor ţinte îndepartate. Testul noului aparat de zbor a fost efectuat pe 9 ianuarie de către autorităţile chineze, şi a fost confirmat de Pentagon. Aceasta reprezintă un pas important pentru China în programul ei de dezvoltare a unor noi tipuri de rachete, inclusiv cele nucleare. Aparatul a fost detectat atingând viteză extrem de mare, testele având loc în spaţiul aerian al Chinei. Dispozitivul creat de chinezi ar fi fost lansat deasupra unei rachete balistice intercontinentale deţinută de China. După lansare, acesta poate ajunge la o viteza şi de 10 ori mai mare decât cea a sunetului, zburând la limita spaţiului.
Efortul susţinut al Beijingului în materie de cercetare a dat roade, iar China a cunoscut o ascensiune militară spectaculoasă în ultimii ani – au apărut astfel echipamente noi, ultraperformante, dar şi portavioane şi rachete balistice antinavale.
Cu acest test, China devine a doua ţară, după Statele Unite, care efectuează zboruri experimentale cu astfel de aparate care zboară cu o viteză foarte mare în sferele superioare ale atmosferei terestre, pentru a atinge practic orice ţintă de pe Terra.
China este suspectată că ar fi dezvoltat în ultimii ani o strategie nucleară secretă, în cadrul căreia experimentează tehnologie militară de cea mai nouă generaţie, inclusiv de tip nuclear. Statele Unite, Rusia şi China sunt angajate în cursa pentru dezvoltarea de astfel de aparate hipersonice. India produce, de asemenea, o versiune supersonică a rachetelor balistice BrahMos, aspirând la un loc în „clubul select” din care fac parte competitorii săi.