China aprobă utilizarea unui medicament împotriva HIV pentru tratarea pacienților bolnavi de COVID-19

Publicat: 25 07. 2022, 18:24
Sursă foto: Hepta - Zuma Press / Sheldon Cooper

China a autorizat, luni, pastila Azvudine, destinată anumitor infecţii cu virusul HIV-1, pentru a fi folosită şi în tratamentul paciențlor care sunt bolnavi de Covid, relatează Reuters.

China are în continuare o politică zero-Covid și își propune să elimine fiecare focar

Disponibilitatea vaccinurilor şi tratamentelor eficiente împotriva coronaviruslui este esenţială pentru politica ”zero-Covid” a Chinei, care îşi propune să elimine fiecare focar – oricât de mic – şi se bazează pe testarea în masă şi pe carantina strictă.

Pastila Azvudine, pe care China a aprobat-o în iulie anul trecut pentru a trata anumite infecţii cu virusul HIV-1, a primit undă verde condiţionată pentru a trata pacienţii adulţi cu COVID ”de tip normal”, a anunţat Administraţia Naţională a Produselor Medicale într-un comunicat.

”Tipul normal” de Covid este un termen pe care China îl foloseşte pentru a se referi la infecţiile cu coronavirus, care prezintă semne de pneumonie, dar boala nu a ajuns într-un stadiu avansat.

China a permis în februarie utilizarea tratamentului administrat pe cale orală Paxlovid produs de Pfizer adulţilor cu simptome uşoare şi moderate şi cu risc ridicat de a evolua către o afecţiune severă. În 2020, Beijingul a aprobat utilizarea capsulelor Lianhuaqingwen, o formulă în stilul medicinei tradiţionale chinezeşti, pentru a atenua simptomele de Covid, precum febra şi tusea.