Din cauza căderilor masive de zăpadă în Chile, peste 16.000 de persoane au fost izolate, iar autoritățile încearcă să ajute cât mai repede sinistrații, notează AFP.
Guvernul a declanșat operațiuni de deszăpezire a drumurilor, reluarea aprovizionării cu apă și energie electrică și transport de alimente pentru populația izolată. Temperaturile au scăzut sub -20 de grade, iar stratul de zăpadă depășește 2,5 metri în unele zone.
Sinistrații se află într-o zonă la circa 600 kilometri sud de Santiago, regiune afectată și de norul de cenușă eliberat de vulcanul Puyehue, care a intrat în eurpție la 4 iunie.
“Guvernul a hotărât să vină în ajutorul sinistraților (…) și a declarat stare de catastrofă naturală, ceea ce ne permite să mobilizăm mai multe mijloace pentru a ajuta locuitorii”, a spus președintele chilian, Sebastian Pinera.