Chile: Confruntări violente între autorități și protestatari în timpul unei greve naționale de 48 de ore
36 de persoane au fost rănite și alte 348 au fost reținute de poliție, miercuri, în Chile, după ce forțele de ordine s-au luptat cu persoane care participau la o grevă națională de 48 de ore, informează site-ul Miami Herald.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andres Chadwick, printre răniți se numără 19 polițiști și 17 civili.
Zeci de sindicate au făcut grevă de 48 de ore la nivel național, cerând o serie de măsuri în vederea unei mai bune distribuiri a rezultatelor creșterii economice a țării.
Cele mai violente confruntări au avut loc la Santiago, unde forțele de ordine au recurs la tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a îndepărta protestatarii. Incidentele s-au înregistrat în apropierea universităților din capitală, între autorități și studenți care au organizat manifestații de amploare pentru a solicita o reformă a educației.
Cu toate că Guvernul consideră că mișcarea de protest este un eșec, transporturile au funcționat normal în întreaga țară, majoritatea birourilor administrative au fost închise.