Chestiunea armelor nucleare este o farsă, spune Donald Trump, după ce s-a scris că FBI ar fi căutat documente privind arme nucleare la reședința sa

Publicat: 12 08. 2022, 18:14
Actualizat: 12 08. 2022, 18:17
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Fostul președinte american Donald Trump spune despre „chestiunea armelor nucleare” că este „o farsă”. Republicanul a făcut declarația vineri, pe rețelele sociale, în replică la un articol din Washington Post în care se susține că agenții FBI au căutat documente privind arme nucleare în cadrul percheziției pe care au efectuat-o luni la reședința sa din Florida, transmite Reuters.

Potrivit Washington Post, este neclar dacă agenții federali au confiscat documente de acest gen în timpul percheziției de la Mar-a-Lago.

Donald Trump: Chestiunea armelor nucleare este o farsă

Departamentul de Justiție al SUA a solicitat joi unui judecător să dezvăluie public mandatul care a autorizat FBI să percheziționeze reședința fostului președinte american, care a reclamat „o persecuție politică” împotriva sa.

„Chestiunea armelor nucleare este o farsă”, a spus Donald Trump, vineri, pe platforma Truth Social, asemănând-o cu controversele legate de Rusia, ancheta procurorului special Robert Mueller și cele două proceduri de impeachment cu care s-a confruntat perioada mandatului.

„Aceiași oameni dubioși implicați”, a adăugat fostul președinte al Statelor Unite.

Donald Trump nu a oferit dovezi în susținerea afirmației sale, cum nu a oferit dovezi nici atunci când și-a exprimat temerea că este posibil ca agenții FBI să îi fi plasat probe în timpul percheziției de la Mar-a-Lago.

„De ce nu ar permite FBI inspectarea zonelor de la Mar-a-Lago cu avocații noștri sau alții prezenți”, a mai spus el pe Truth Social.

Reuters susține că percheziția a făcut parte dintr-o anchetă cu privire la posibilitatea ca Donald Trump să fi eliminat ilegal înregistrări de la Casa Albă atunci când a părăsit funcția, în ianuarie 2021, iar Departamentul de Justiție crede că unele dintre ele ar fi clasificate.

Procurorul general Merrick Garland, care a fost numit în funcție de președintele Joe Biden, a precizat joi că el personal a autorizat percheziția. Departamentul de Justiție caută să făcă publică o chitanță redactată despre obiectele confiscate.

„Departamentul nu ia ușor o asemenea decizie. Când este posibil, este o practică standard să cauți mijloace mai puțin intruzive ca alternativă la o percheziție”, a afirmat oficialul american.