Cerșetoria în Franța, interzisă de sărbători

Publicat: 14 12. 2011, 10:04
În Franţa, cerşetoria a fost interzisă. Odată cu apropierea sărbătorilor, autorităţile de la Paris au decis că oamenii străzii, printre care se numără şi foarte mulţi români, nu vor mai avea voie să...

În Franţa, cerşetoria a fost interzisă. Odată cu apropierea sărbătorilor, autorităţile de la Paris au decis că oamenii străzii, printre care se numără şi foarte mulţi români, nu vor mai avea voie să stea în apropierea zonelor comerciale şi a obiectivelor turistice.

În Franța, oamenii fără adăpost sunt din ce în ce mai prezenţi în apropierea marelor magazine şi la intrările în staţiile de metrou.

Ministerul Francez de Interne a interzis prezenţa cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost, cu ocazia sărbătorilor, în marile zone comerciale şi cu precădere în apropierea obiectivelor turistice.

Cotidianul britanic The Guardian scrie că autorităţile franceze au luat această măsură, cu toate că organizaţiile umanitare au cerut ajutarea oamenilor fără adăpost.

Reacţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a fost total alta – o campanie împotriva cerşcetorilor.

Criticii susţin că măsurile fac parte din campania lui Nicolas Sarkozy împotriva romilor. În schimb, ministrul francez de Interne, a menţionat că această hotărâre face parte din „lupta nemiloasă” împotriva „infracţiunilor comise de români”.