Cererea de aderare la Schengen a României, trimisă spre arbitraj Consiliului European
Surse europene au informat, miercuri, că cererile de aderare la spațiul Schengen ale României și Bulgariei vor fi trimise spre arbitraj Consiliului European.
Decizia va fi anunțată, joi, după respingerea cererilor de aderare a celor două țări, în reuniunea miniștrilor de Justiție și Interne din UE.
AFP notează că cererile de aderare vor fi respinse, joi, din cauza opoziției a două state, Finlanda și Olanda.
Pentru aderarea la spațiul Schengen este nevoie de unanimitate de voturi.