Cercetătorii au creat un test care utilizează căldura pentru a depista cancerul cervical

Publicat: 09 01. 2014, 16:33
Foto: bbc.co.uk

Cercetătorii americani au creat un nou test care utilizează căldura în timpul examinării probelor sangvine pentru depistarea cancerului cervical, relatează BBC News.

Noul test, denumit „termogramă plasmatică”, examinează proteinele din sânge, inclusiv pe acelea care sunt produse de tumori.

Studiul cercetătorilor americani, publicat în revista Plos One, a arătat că noul test poate să detecteze cancerul cervical şi felul în care această boala avansează.

Noua metodă a fost testată pe 67 de femei diagnosticate în stadii diferite de cancer cervical, pentru că medicii doreau să vadă dacă puteau să descopere o serie de diferenţe între acele paciente şi persoanele sănătoase.