Tehnologia care va prezice cutremurele, dezvoltată de Harvard şi Google. Toţi oamenii vor fi evacuaţi la timp înainte de seism

Publicat: 30 10. 2018, 11:06

Cercetătorii de la Harvad şi Google au realizat un studiu din care reiese că inteligenţa artificială ar putea prezice în ce loc vor fi replicile unui cutremur. De obicei, acestea se produc pe durata a mai multe luni de la sesismul principal, informează economica.net.

Avantajul acestei metode ar fi acela că oamenii ar putea fi evacuaţi din timp, iar victimele vor fi mult mai puţine.

Oamenii de ştiinţă de la Harvard au colborat cu cei de la Google şi au dezvoltat un sistem care, chiar dacă este încă imprecis, a fost capabil să prognozeze replicile unui cutremur mult mai bine decât

modelele actuale. Sistemul se bazează pe algoritmii de deep learning.

Noile descoperire se bazează pe inteligenţa artificială, care funcţionează prin reţele neuronale, adică un sistem matematic complex care poate învăţa sarcini pe cont propriu.

„Încă mai avem mult de lucru până vom fi capabili să prezicem replicile unui cutremur, dar cred că machine learning are un imens potenţial”, a declarat Phoebe DeVries, cercetătoare de la Harvard care a contribuit la acest studiu.