Centru de vaccinare anti-COVID, amenajat în Complexul Studenţesc Regie. Universitatea Politehnica din Bucureşti suportă integral costurile
Un centru de imunizare anti-COVID cu 16 puncte de vaccinare a fost amenjat de Universitatea Politehnica din Bucureştiîn Complexul Studenţesc Regie. Aprobarea pentru funcţionarea urmează să fie datăîn şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, scrie agerpres.
Costurile pentru amenajareapunctului de imunizaresunt suportate integral de universitate.
RectorulUPB, Mihnea Costoiu, a precizat pentru sursa citata că speră ca centrul să fie folosit prioritar în vaccinarea profesorilor universității și, ulterior, astudenților.UPB are peste 3.000 de angajaţi, dintre care aproximativ 1.800 sunt cadre didactice titulare şi asociate şi peste 33.000 de studenţi.
„A fost decizia universităţii de a veni în sprijinul autorităţilor naţionale şi locale în campania de vaccinare. Am pus la dispoziţie un spaţiu pentru centrul de vaccinare care va fi în Complexul Studenţesc Regie în speranţa că primii beneficiari vor fi profesorii din universitatea noastră. (…) Solicitarea pe care am avut-o şi asupra căreia insist – ca primii beneficiari, în măsura în care se poate, am prefera să fie cadre didactice şi mai târziu, când se va putea, studenţii universităţii. (…) Evident decizia revine autorităţilor cu privire la cine se va vaccina. (…) În cadrul acestui centru vor fi 16 puncte de vaccinare, aşa cum am convenit cu Direcţia de Sănătate Publică”, a precizat Costoiu.
DSP Bucureşti a făcut deja controlul la viitorul centru de vaccinare şi a stabilit circuitele.
Aproape200.000 de cadre didactice doresc să se vaccineze împotriva noului coronavirus
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, miercuri seară, că aproape 200.000 de angajațidin sistemul de învățamânt din România doresc vaccinarea împotriva SARS-COV-2.
„Aproape 50% din personalul preuniversitar dorește vaccinarea, iar din sistemul universitar, peste 60%, excluzând cadrele didactice care fac parte și sistemul medical, care s-au vaccinat deja. Deci, evident că nu mai au disponibilitate de vaccinare pentru că deja s-au vaccinat. Și este un număr important (…) Aproape 200.000 de persoane din sistemul de învățământ din Romaniaau precizat deja că vor să se vaccineze”, a afirmat oficialul, la Antena 3.