Centru de refugiați, incendiat în Berlin: Anchetatorii cred că incendiul a fost declanșat intenționat
Un centru aflat în construcţie destinat cazării refugiaţilor a fost incendiat, în cursul nopţii de luni spre marţi, în Berlin, relatează AFP, citată de Mediafax. Potrivit anchetatorilor, ipoteza cea mai plauzibilă până în momentul de față este aceea potrivit căreia incendiul a fost declanşat intenţionat.
Sala de sport din Nauen, situată la periferia Berlinului, urma să găzduiască 130 de solicitanţi de azil din septembrie, dar a fost distrusă în incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.
„Dacă anchetatorii vor stabili că a fost un act cu caracter xenofob, autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei. Vom avea toleranţă zero faţă de orice formă de xenofobie”, a anunţat preşedintele landului, Dietmar Woidke.
Autorităţile germane sunt în alertă din cauza unei recente serii de atacuri care au vizat refugiaţi, în contextul în care în Germania se estimează că vor veni anul acesta 800.000 de extracomunitari.