Centrala nucleară de la Zaporojie, atacată cu obuze. Avertismentul experților: „Vă jucați cu focul!”

Centrala nucleară de la Zaporojie, atacată cu obuze. Avertismentul experților: Vă jucați cu focul!
Foto: Hepta - Sputnik

Un nou atac a avut loc asupra centralei ucrainene Zaporojie efectuat cu obuze. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut celor aflaţi în spatele acestora să le pună capăt imediat, transmite Reuters.

Atac asupra centralei Zaporojie

„ În sectorul acestei mari centrale nucleare au survenit explozii, ceea ce este total inacceptabil”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, într-un comunicat citat de AFP.

„Oricine se află în spatele atacurilor trebuie să se oprească imediat. Vă jucați cu focul!”, a adăugat el.

Rusia a acuzat duminică forţele ucrainene că au procedat la noi bombardamente împotriva centralei Zaporojie, dând însă asigurări că nivelul de radiaţii rămâne „conform normei”.

„Regimul de la Kiev nu încetează provocările în scopul de a crea ameninţarea unei catastrofe la centrala nucleară Zaporojia”, a afirmat armata rusă într-un comunicat. Sâmbătă şi duminică, forţele ucrainene au tras mai mult de 20 de „obuze de mare calibru” asupra centralei, potrivit Moscovei.

Obuzele au explodat mai ales între blocurile energetice 4 şi 5 şi au vizat acoperişul unei „clădiri speciale” situate în proximitatea acestor blocuri. În ciuda bombardamentelor, „nivelul de radiaţie în zona centralei rămâne conform normei”, subliniază comunicatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`